Gyarmati Francisc
Scurt Istoric al distinctului profesor d-l GYARMATI FRANCISC
Profesia: Profesor de educaţie fizica cu diplomă licenţă obţinută la Institutul de Cultură Fizică – Academia Naţională de Educaţie Fizică Bucureşti
- Profesor Gradul I, am avut gradaţie de merit, sunt pensionar încadrat cu cumul ia C.S.S. Tg Mureş. Am avut o activitate didactică efectivă peste 40 de am neîntrerupţi în învăţământ. Am avut merite deosebite la dezvoltarea curiculumului şi managementului şcolar, am activat cu profesionalism şi conduită morală incontestabilă. Am fost director adjunct în perioada 1975 -1983, membru în consiliul de conducere în perioada 1983-2002.
- Antrenor emerit la lupte conform Ord. nr 372 din 1992 acordat de Ministerul Tineretului şi Sportului.
- Maestru al sportului la lupte conf. Hotărâri nr. 133 din 1970 al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport.
- Antrenor cat. II schi, cat. III tenis de câmp.
- Distins cu Diplomă de onoare acordată pentru rezultate excepţionale obţinute în domeniul educaţiei fizice şi sportului acordată de Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti. 27.09.1997.
- Distins cu medalia Meritul pentru Invatamant acordat de Presedintele Romaniei in 2004.
- Diplomă de onoare — acordată de Primăria Tg Mureş D:J:T:S Mureş Ia Gala celor mai buni sportivi ai secolului XX Tg Mureş la 23.iunie 2000. In decembrie 2004 am fost distins cu Diplomă de merit valori ale sportului Mureşean de către Direcţia de Sport Mureş.
- Am fost antrenor la loturile nationale de lupţe juniori, tineret, seniori şi lot olimpic în perioada 1967-1979.
- Simon Ladislau – Campion Mondial 1974 – Istambul – Primul titlu de Campion Mondial la veterani în istoria luptelor din România a fost câştigat de fostul meu elev Barkoczy Constantin Csaba.
- Membru Comitet Federal FRL 1975 – 1990.
- Antrenor la lotul olimpic al Elvetiei participant la Jocurile Olimpice de la Munchen 1972. Campion Balcanic la lupte cu echipa României la Balcaniada de la Skoplje 5-7 oct. 1977 – rezultat unic în istoria luptelor libere româneşti.
- Primul titlu de Campion Mondial în istoria luptelor libere româneşti juniori a fost cucerit în August 1975 -17-19, Haskovo Bulgaria de sportivul pregătit de mine Seregelyi Tiberiu – fost elev C.S.S. Tg Mureş. Loc. III. C.European Sofia 1979
- La diferite cantonamente ale lotului României am pregătit o serie de sportivi medaliaţi la J.O. – Puşcaşu Vasile – Campion Olimpic – Seul 1988.
- Peste 40 de titluri de Campioni naţionali la seniori, juniori, tineret, copii au obţinui elevii pregătiţi de mine, la CSS Tg-Mureş.
- Medaliaţi la CE seniori – juniori, loc III – Seregelyi şi Suba Andrei -Huskvarna 1970, Sofia 1979 loc V C.M. şi C.E. juniori cădeţi – Recorcean Adrian Istambul 1992 Loc. V- C.E. juniori 1975-Haparanda – Barkoczy. Au fost campioni Balcanici – Seregelyi 1975 -Ankara şi Kerekes Gyorgy 1979 -Varna. Am reprezentat C.O.R. la Consfătuirile C.I.O. a solidarităţii Olimpice ramura lupte libere organizate la Budapesta în perioada 25.06.-30.07.1994.
- Am cucerit patru titluri de campion naţional la lupte libere în perioada 1960-1964 ca Sportiv la C.S. Steaua Bucureşti.
- In 2009 dupa C.M. lupte libere de la Tokyo antrenor consilier am reprezentat Romania la Consfatuirea Mondiala a antrenorilor de lupte feminin organizat la Tokyo de FILA.
- Absolvant al scolii superioare F.I.L.A. de la Tokyo – Oct. 2008.
Galerie Foto cu cateva dintre distinsele Diplome si Merite ale prof. Gyarmati Francisc
PALMARES:
Personal – Maestru al Sportului, ca sportiv legitimat de performanta am practicat schi, caiac-canoe, fotbal, lupte libere si judo.
LUPTE LIBERE:
- 1958-1960 vicecampion nat. la juniori
- 1960 vicecampion national seniori
- 1961-65 campion national individual si cu echipa Steaua Bucuresti.
- 1963 – loc III la Balcaniada.
JUDO:
- 1961-63 campion minicipal Bucuresti seniori
- 1963 campion national seniori la prima editie din istoria judo-ului din Romania.
SKI:
- Multiplu campion judetean la schi alpin
- 1961 – loc III Camp. Nat. Universitar schi fond
CAIAC-CANOE:
- 1964-65 campion judetean
Galeri Foto – Palmares

